Conectaţi
ŞTIRI
joi, 28 iunie 2012
FARMERAMA FARMERAMA

FARMERAMA: Florar – noua meserie în cartierul meşteşugăresc

Zâua bună, fermieri,

O nouă provocare vă aşteaptă în cartierul meşteşugăresc! Acum, jucătorii de la nivelul de 40 au trei opţiuni pentru a-şi dezvolta profesia - brutar, confiturier şi florar. Cei care au învăţat deja cele două meserii (brutar şi confiturier), până la nivelul 3, o câştigă pe cea de-a treia (florar) cadou! Această regulă a fost introdusă pentru a rămâne în joc: jucătorul poate alege primul loc de muncă gratis, apoi îl activează pe cel de-al al doilea şi al treilea în mod automat, după ce primele două au fost dezvoltate până la nivelul 3.

Oricine vrea să devină un florar trebuie să efectueze o serie de sarcini la cooperativă, în scopul de a construi prima florărie. Numai atunci poate începe să-şi dezvolte profesia. Colectaţi sârma pentru flori, care va apărea pe parcele în timpul recoltării, va fi necesară în pregătirea de buchete, aranjamente si coroane. Până la nivelul de profesie, sistemul este acelaşi. Cu cât nivelul este mai mare, cu atât mai interesante sunt produsele si bonusurile care pot fi activate.

Distracţie plăcută şi mult succes în cariera de florar!

Echipa FARMERAMA

Ştiri în legătură

FARMERAMA
27 oct. 2014

Farmerama – Benzi desenate VI

Garry și Elvus – eterni adversari – se iau la harță pe tema transmutatorului de schimb al combinei. Oare vor cădea vreodată de acord? Dă o m ... » mai mult

FARMERAMA
11 mar. 2014

Farmerama – Eventul Benzi desenate II

Orice poveste are un început! Alătură-te animalelor din Farmerama pentru a redescoperi începuturile. ... » mai mult

FARMERAMA
27 ian. 2014

Farmerama – Benzi desenate de ziua mea

Îți plac benzile desenate și prăjiturile? Atunci eventul „Benzi desenate de ziua mea” este tocmai ce îți trebuie! Savurează dulciurile încep ... » mai mult

FARMERAMA
22 mai 2013

Săptămâna căpșunilor

Anotimpul căpșunilor bate la ușă. Arată-ți măiestria culinară pregătind tot felul de specialități! Participă la Săptămâna Căpșunilor între 2 ... » mai mult

ŞTIRI-ARHIVǍ